Tărâmul cosmic

Păpădiile Universului aşteaptă Vântul...

Am vrut să împărtăşesc cu voi ceea ce ochii noştrii nu pot vedea când se uită spre cer...odată pentru că nu pot vedea aşa departe, iar în al doilea rând nu avem capacitatea de a vedea în spectrul ultraviolet şi infraroşu sau alte frecvenţe această perfecţiune geometrică.

Singurul reproş ce-l pot aduce politicii mondiale de azi e că nu-mi permite să trăiesc experienţa întâlnirii şi comunicării cu alte specii extraterestre şi că nu-mi dau şansa de a ieşi din sistemul nostru solar...dar văd că încet îi învaţă pe oamenii să accepte ceea ce eu vreau, au început să "găsească" apă pe Marte, apoi pe Lună, chiar şi pe sateliţii lui Saturn şi Jupiter, exoplanete locuibile...lucruri despre care în 2000 se spunea că sunt o excentricitate în afirmaţiile unor oameni de ştiinţă.....în ritmul acesta nu mai am de aşteptat mult.....cât mă bucur! O să-mi găsesc undeva prin galaxie un umanoid (with pink skin/hihihi) cu care să-mi petrec bătrâneţea, dacă nu, îmi fac un android personal, ce naiba!

Sursa Imaginilor: NASA

Cât de mult seamănă apusul Soarelui cu răsăritul Lunii !!!

Lumina lor emană o frumuseţe atât de pasională, roşu-portocaliu şi negru-albăstrui, roşul se transformă în portocaliu şi negrul în albastru într-o ordine cromatică anormală, schimbări temporale şi spaţiale atât de codificate în interpretări, dans al elementelor exotice pe un cer cu care ne-am obişnuit, cristale de gheaţă nasc un halou ce formează nişte buze, astrele sărută tot Universul sub privirile exaltate...

Tânjesc după oameni care poartă astfel de lumini cu ei, ca un parfum. Ador să văd un zâmbet învăluit în nuanţele unei aure luminoase şi sănătoase spiritual, fur, şi dau mai departe, mă simt util şi fericit.

Zbor spre Soare şi capăt culoarea lui în tainele unei înălţări care mă depărtează de teluric şi mă face liber. Am lecturat întreaga istorie a umanităţii într-o seară şi dimineaţă mi-am pierdut puterea de a vedea în viitor şi trecut. Am rămas captiv în prezent fără memoria frumuseţilor trecute fiind condamnat să iubesc fiecare răsărit şi apus pentru frumuseţea lor, neavând un reper, totul e frumos, cel puţin interesant.

Ultima moarte mi-a oferit un preambul al ei în timpul vieţii...revelaţia!

Chibrit aprins pe neaşteptate în beznă

Sunt probabil un munte pentru furnicile care urcă acum pe mine şi pentru cele care roiesc în jurul meu, lumina puternică de deasupra capului meu le adună în acest cerc confortabil eu interzicându-mi să le rănesc, să le ating chiar pentru a dezvolta şi edifica în mine sentimentul non-violenţei pentru tot ce e viu......furnici vii călătorind prin case moarte. Să le aspir în întunericul prăfos? Ce sens ar avea, căci tot acelaşi colb l-aş simţi şi eu, că n-am bani,şi nu vreau să am pentru ceva care face exact ce trebuie să facă, îmi plac falsurile, minciunile comerciale, cele care fac ce nu ar trebui să facă arătând ca cele care fac exact ce trebuie să facă, dar rezultatul e înecăcios, ador ca lucrurile să meargă cum nu ar trebui, mă face să mă simt atât de bine când înving situaţiile astea cu o inteligenţă de care sunt prea satisfăcut. Câteodată îmi zic că nu e inteligenţă ci detaşare, se întâmplă atunci când plutesc, când accesez informaţii pe care nu ar trebui să le ştiu, şi evident că statutul pe care-l evaluez tot eu, de om spiritualizat e greu de păstrat: fie zbori singur, fie cobori în marea de oameni care-ţi oferă o identitate asemănătoare cu a lor. Ei nu vor îngeri, pretind doar asta.

Experienţa rămâne, ştii lucruri, şi asta nu te poate lăsa neschimbat, ai chiar o mare responsabilitate, mult mai mare decât cei care nu ştiu, îi înţeleg.......Dacă v-aţi întrebat care e adevăratul leac pentru narcisism, amor propriu vi-l spun: să ştii tot ce ar trebui să ştii ca să atingi un ideal văzut de tine şi să amâni să mergi spre el pentru că eşti prea ataşat de anii trecuţi, se naşte o nostalgie şi un refuz, o lene, venită din iubirea asta neproductivă faţă de trecut şi asta distruge imaginea reală sau idealizată pe care o aveai despre cine crezi că eşti tu.

1090, e un număr frumos, dar nu aş vrea să mă opresc aici când mă gândesc la persoanele pe care le iubesc. Am renunţat atât de uşor şi natural la ideea de a iubii un om mai mult decât pe altul încât acum tehnica şi modul acela de a funcţiona mi se pare primitiv. Suntem mai mult decât ceea ce părem, un îndemn la introspecţie ar fi inutil ...

... (o clipă! plâng, pentru că muzica pe care o ascult plânge) ...

Văd acum, chiar şi furnica simte plăcerea poziţiei şezânde de fetus, e parcă o mantră coregrafică universală...hmmm, am vrea noi să fim în siguranţă!

DIVERcity

Privesc cercetător din balconul casei antebelice spre nişte oameni care nu mai sunt deloc interesaţi de trecut şi chipul lor trist tocmai trădează nefastul lor refuz. Alegerea de a se dedica numai prezentului îi face atât de simpli, de şterşi şi asemănători încât îţi trebuie curaj să-ţi afişezi exotismul în faţa lor, te simţi un inamic. Sunt interesat de trăsăturile lor fizice exterioare doar în măsura în care mi-ar putea spune ceva despre constituţia caracterului lor şi astfel scrutez piaţa unde atâţia paşi se plimbă încet, cadenţat, în ritmurile acordeonului acelui muzician care nu a mai ajuns pe scenă şi cerşeşte în numele trecutului, atenţie. L-am surprins odată, la sfârşitul zilei numărase doar trei monede...


Pentru mine, el este singurul om adevărat de acolo, pătruns de muzică, se mişcă atavic renununţând la legăturile cu cei din jur pentru câteva momente. Un om diferit este pentru mine un om care fie a păşit cu mult în viitor, fie se întoarce spre trecut prin felul lui de a fi, prin preocupări şi plăceri care până la urmă îl definesc. Simţurile mele îl identifică în măsura în care el doreşte să fie vizibil şi dacă are voinţa necesară, pentru că de prea multe ori prejudecăţile apar şi ne afectează, în final, luând decizii contrare dorinţelor noastre. Societatea în care trăiesc cultivă un individ dedicat prezentului şi unor scopuri lipsite de valoare cum ar fi păstrarea noţiunii de moralitate intactă fără să înveţe lecţia istoriei care ne demonstrează că ea oricum evoluează, natural, fără să fie nevoie ca întregi generaţii să lupte şi să-şi umple viaţa de fanatism pentru acest lucru, ori viitorul, care ne-a obişnuit cu mari schimbări dintotdeauna. Îmi pare rău pentru cei care constituie o majoritate (a rasei albe, a creştinilor, a heterosexualilor etc.) că-şi întrebuinţează clipele vieţii atât de sacre unei lupte pe care oricum o vor pierde în raport cu timpul. În general, văd oamenii care nu fac parte din aceste grupuri majoritare suprimaţi, respinşi, asta pentru că cei dinainte îşi refuză posibilitatea de ai cunoaşte şi înţelege. Până nu vom face acel salt evolutiv necesar, a fi "altfel" va continua să fie o chestiune de curaj în mediul public. Nu e utopic să credem că elementele subculturilor de azi vor intra în sfera culturii-mamă, de aceea trebuie să opunem rezistenţă celor care ne vor tăcuţi, să mărşăluim prin faţa celor care nu vor să ne vadă, să ieşim afară din închisoarea fricii în care ne-au ţinut pentru că suntem oameni nostalgici, idealişti, şi pentru că nu ne-am opus a ceea ce a fost şi este natural în dezvoltarea noastră fizică şi psihică.


Totul se întâmplă aşa repede, uitaţi, la balconul de vizavi doi tineri băieţi atârnă un steag "rainbow", îmbrăţişaţi, sub privirile a doi bătrâni intrigaţi şi jigniţi.....le voi urma exemplul, merg să aduc curcubeul! Tu?

Scrisoarea de dragoste

Caut o foaie veche, galbenă, să-ţi scriu doar că te iubesc şi tu să crezi că dragostea mea durează de mult, dar te înşel, e nouă ca mugurii pomului meu sfânt, din această primăvară. Încerc să-ţi stârnesc mila, pentru prima dată în viaţa mea şi poate dragostea te va lega mai repede de mine...şi pentru totdeauna. Vreau ca doar un poştaş cu mâinile curate să atingă acea sacră foaie împăturită şi să nu-i distrugă perfecţiunea geometrică care trebuie să te impresioneze. Când citeşti vreau să auzi un tangó care să facă cuvintele să danseze şi cu mişcări armonioase şi elastice să intre în spiritul tău şi apoi în centrul lui.....după salve de energie ce vor urca de la picioare până în ochii scânteietori vreau să ai o revelaţie şi să-ţi spui că meriţi să fii iubit şi ai puterea de a iubi şi cu această forţă să creezi legătura ce ne va unii.



Peste zile te voi trezi din somn cu bagheta mea magică şi giuvaere vor picura de pe buzele tale când vei zâmbi văzând zorii care se scutură cu uşurinţă de întuneric, şi stelele se vor stinge, rămânând numai una în universul tău......vreau să fim fiecare pentru celălalt o lumină călăuzitoare şi să colindăm universuri paralele pentru că al nostru e îmbătat de gândurile primitive a celor care-l populează. Şi ieşind din primitivism vom da negreşit de fericire şi într-un pat conjugal din praf de stele ne vom săruta îndelung până când acasă lotusul înflorit îşi va dărui frumuseţea lacului într-o reflexie perfectă.

1984. George Orwell

"Dacă vrei să ascunzi un secret trebuie să-l ascunzi de tine însuţi !" îşi spunea protagonistul în clipele în care era sigur că torţionarii, fără ajutorul telepatiei, reuşeau totuşi să-i citească gândurile. O'Brien, pe care îl crezuseră membru al mişcării de rezistenţă, acum cunoscându-i adevărata calitate de membru al "poliţiei gândirii" şi totuşi admirându-l în continuare, îi dezvăluie viitorul crunt decis în urma gravului delict de al dispreţui pe "Fratele cel Mare" şi implicit şi Partidul: "Te vom strivi până la acel punct de unde nu mai există întoarcere. Ţi se vor întâmpla lucruri din care nu-ţi vei mai reveni în vecii vecilor, nici dacă ai trăi o mie de ani. Niciodată nu vei mai fi capabil de sentimente omeneşti normale. Totul va fi mort în tine, totul. Niciodată nu vei mai fi capabil să iubeşti, să ai un prieten, să te bucuri de viaţă, să rîzi, să fii curios, sau curajos, sau integru. Ai să fii găunos. Noi aici te stoarcem de tot ce ai în tine şi pe urmă te umplem cu noi înşine."

Winston Smith, eroul nostru, în momentul în care-şi imaginează momentul morţii, sleit de puteri şi desfigurat de bătăi este împăcat cu sine şi aşteaptă ca totul să se termine:"Să mori cu ura în suflet- asta înseamnă libertate!" Modificarea istoriei, lupta pentru putere, păstrarea ei, menţinerea stării de panică, de război, progresul durerii, anularea oricărei idei potrivnice politicii Oceaniei sunt concepte care construiesc cu succes punctul culminant al romanului, care constă în demascarea totală a răului în acţiune. Smith susţine cu tărie că Partidul este vulnerabil prin simplul fapt că toate lucrurile cunosc un sfârşit şi istoria echilibrează oarecum cele două sfere duale ale existenţei.

Este o carte atât de necesară pentru înţelegerea istoriei moderne şi pentru evoluţia ei în viitor. Că vom ajunge să trăim o utopie sau o distopie contează doar dacă vom păstra ceea ce ne face oameni, chiar fiind singurii, alcătuind o minoritate cu un singur membru.

Te iubesc şi punct!

Când dimineaţa ne strângem mâinile şi Te întreb cum mai eşti defapt îţi spun "Te iubesc!"
Când Te privesc îţi spun "Te iubesc!" şi sper că mesajul ajunge la Tine.
"Te iubesc!" este laitmotivul timpului nostru, petrecut împreună!

Fără să ştiu că poate mâine îmi vei urî iubirea eu tot îţi spun "Te iubesc!"
Fără să ştiu de când, îţi spun "Te iubesc!" şi o voi face până când.........
"Te iubesc!" e de ajuns pentru aţi slăvi frumuseţea!

Vei înceta să zâmbeşti atunci când nu-ţi voi mai spune "Te iubesc!" ?
Vei auzi oare un "Te iubesc!" rostit cu puterea iubirii ce ţi-o port ?
"Te iubesc!" aş vrea să-ţi spun atunci când Te trezeşti şi Tu, să mă săruţi!

Mai mult decât viaţa mi-ar plăcea să aud rostit de Tine un "Te iubesc!"
Mai mult decât "Te iubesc!" nu te pot iubi!
"Te iubesc!" şi-mi pare bine, aştept doar acelaşi lucru de la Tine.

Şi acum eu ce mai citesc?

Se pare că după 5 ani de existenţă revista "Idei în Dialog" va înceta să mai fie editată . O să-mi fie dor de paginile mari, pe care curgeau numai şiruri de cuvinte frumoase şi pretenţioase, de creaţiile lui Devis Grebu care erau atât de frumoase şi importante pentru revistă. Teancul de reviste pe care îl am în bibliotecă aduce mai mult a enciclopedie decât a foi lipsite de orice valoare odată cu trecerea timpului, şi tocmai mi-am propus să parcurg toate articolele, din nou. De la primul număr, până acum în decembrie, la ultimul, revista a pierdut din păcate 8000 de cititori, rămânând acum, conform BRAT cu aproximativ 3200 de cititori, motivul falimentului fiind evident. Eu nu pot să-mi dau seama cărui motiv se datorează această diminuare a interesului pentru revistă, despre care nu poţi spune că te plictiseşti, nici măcar după 5 ani. Mă gândesc cu amuzament la momentele în care hoinăream prin tot oraşul, pe la toate chioşcurile de ziare să cer revista, ea venind aproape tot timpul neregulat, odată reuşeam să o cumpăr în a doua zi a lunii, odată în a zecea, chiar şi în a şaptesprezecea.

În lunile ce urmează o să cumpăr "Observator Cultural" să văd dacă poate să-mi ofere aceaşi plăcere citind-o. Voi citeaţi "Idei în Dialog" ?

Ahhh....şi un articol care v-ar putea interesa: Ideologie şi Drept. Homo Europaeus la CEDO

Noua viziune asupra civilizaţiei

Am fost întotdeauna interesat de futurologie şi cum reuşeşte această nouă ştiinţă să influenţeze deciziile politice. Sunt tot mai mulţi cei care se trezesc din visul capitalist şi observă ascensiunea unei noi elite, existenţa unei democraţii teoretice dar nu şi practice, iar în aceste circumstanţe ei îşi îndreaptă atenţia şi suportul spre alternative ce oferă îmbunătăţiri actualului sistem ori spre idei complet noi, revoluţionare. Mă agasează imaginea democraţiei triufătoare, care nu ţine cont de situaţia reală: unele state sunt mai democratice decât altele, libertatea e prost înţeleasă, demnitatea umană nu e respectată, lipsa educaţiei civice, derapaje grave ale instituţiilor, ale presei, lipsa comunicării între reprezentanţi şi aleşi....acestea sunt greşeli fundamentale ce până la urmă anulează toate beneficiile aceluiaşi sistem. Când o anumită ideologie ajunge să fie criticată intens ea a avut posibilitatea să demonstreze deja de ce era capabilă, declanşând un instinct al schimbării, ea devenind cauza, sămânţa noii mişcări ideologice. "The Venus Project" este inovaţia socială, culturală şi tehnologică de care lumea are nevoie. Celor care critică democraţia li s-a cerut să aducă alternative funcţionale, acum o avem, am impresia că dezvoltarea şi implementarea ei este inevitabilă sperând că popoarele lumii îşi vor găsi valorile comune şi le vor promova prin educaţie, conştienţi fiind de descoperirile ştiinţifice. Inevitabilă deoarece tehnologia penetrează şi preia tot mai multe activităţi la care omul participă direct. Industria a fost robotizată în mare parte, agricultura şi ea, au mai rămas serviciile care, şi ele, înlocuiesc omul cu interfeţe digitale.

Puteţi citi despre proiect aici: www.thevenusproject.com sau o traducere parţială a saitului, în română, aici: www.proiectulvenus.ro şi despre mişcarea Zeigeist aici, în română.

Noua elită constituită din bancheri, oameni de afaceri cu monopol, politicieni de nivel înalt se vede ameninţată de viziunea egalitarismului ce caracterizează proiectele ca cel de mai sus şi le tratează cu indiferenţă, odată ce ei au puterea de a le finanţa, de a le promova mediatic şi de a alcătui un pachet de legi potrivit pentru aplicarea lor. Sigur, în viitor puterea mulţimi va decide iar, dar întotdeauna oamenii au sperat că va fi posibil un dialog constructiv între ei şi "despoţi", înainte de o revoluţie violentă.

Evenimentele lumii sunt percepute diferit de fiecare dintre noi, iar când educaţia îi va permite oricui să înţeleagă că "I am what I am", că iubesc pe cine vreau, că sunt cum vreau, că mă iubesc şi sunt mândru de mine, atunci înseamnă că ea a reuşit să-l determine pe individ să se privească pe sine recunoscând că "celălalt"nu e o greşeală dacă e diferit. Doar atunci oamenii vor trăii şi nu doar vor exista.

Statusul omului politic român

"Politica este ştiinţa despre cine primeşte ce şi când."

Politicianul român, înainte de toate, îşi ignoră principala lui menire: ajutorul care trebuie dat cetăţenilor care l-au ales, el uitând că are rolul de a reprezenta interesele unui grup foarte "colorat", şi îi priveşte cu dipreţ, văzându-i ca pe nişte votanţi şi nu ca cetăţeni care trebuie să treacă printr-un sistem birocratic infinit pentru a demonstra că există, că vor ceva şi au ceva: Dreptate! ( şi reuşesc doar unii). Evită să vadă tragedia României rurale, a sistemului sanitar, educaţional, stând confortabil în studiourile emisiunilor de ştiri fiind implicaţi profund în a demonstra fapte inexistente, adică ceea ce au făcut ei bun şi bine pentru România.
Nu mai pomenesc de necinstea pe care o fac politicienilor onorabili ai ultimelor două secole. Kogălniceanu, Maiorescu, Brătianu, Titulescu, au avut toţi un rol mesianic pentru acest popor, ţara devenind cea mai dezvoltată din această parte a continentului în perioada premergătoare Primului Răzoi Mondial şi mai apoi pentru scurtă vreme în perioada interbelică, aceşti oameni contribuind la sincronizarea culturii, a legislaţiei, a mentalităţii chiar, cu cele vest europene. Cu toate că procesul nu e perfect, existând acele "forme fără fond", despre care vorbea prima dată Titu Maiorescu, era necesar pentru a ne despărţi definitiv de barbarul Orient Apropiat. Dar astăzi am impresia că ne întoarcem în acest spaţiu prin metehnele promovate, prin agresivitatea lor şi numărul extrem de mare. Politicienii de azi concep o istorie a faptelor neîntâmplate, care e un fel de cult al personalităţii adaptat democraţiei. Reuşita lor este evidentă prin faptul că demisiile de onoare sunt sporadice, la fel şi intrările de noi personaje în grupurile executive ale partidelor. Aşadar, mult dorita reformă a clasei politice rămâne un fel de luminiţă la capătul unui tunel, iar politicienii actuali când o întrezăresc alocă fonduri pentru lungirea tunelului, că au de unde....

Zăhărelul electoral devine ingredient de bază pentru mămăliga oferită votanţilor, potolindu-le revolta până la următoarele alegeri, unii vor refuza să o înghită, dar for fi obligaţi să o mestece prin metode deja sistematizate.

Ab initio!

Izolarea şi cenzura morală pare să fie şi azi, aici la noi,(în România şi în alte ţări netolerante) metoda-standard de protecţie a oamenilor adevăraţi, a intelectualilor, a celor care văd puţin mai departe de propriile nevoi, suferinţe. Astăzi, conservatorismul primeşte o serie de valenţe negative deoarece împiedică mişcările mari, naturale şi adevărate să avanseze şi să se instaleze în mentalitatea umanităţii, fiind totodată un gardian cam somnoros pentru că printre gratiile acestei "închisori de idei noi" se strecoară o molimă ce blochează drumul către izvoarele spirituale, e un flagel cu mari puteri persuasive. Avem deci, un viitor deja calamitat, determinat de greşelile din trecut şi prezent, şi ceea ce aşteaptă de la noi, probabil, o entitate superioară a universului, este, ca în ciuda acestor divergenţe dintre conceptele temporale să reuşim să devansăm această nereuşită creaţie proprie. Observăm că putem excela atât prin greşelile cât şi virtuţiile noastre, dar în ultima vreme sunt interesat dacă procesul e static din punct de vedere istoric(temporal), adică balanţa a fost întotdeauna echilibrată, sau a înclinat spre o parte sau alta într-o anumită perioadă de timp? Mă preocupă subiectul deoarece aş vrea să-mi răspund unei alte întrebări: cum vor privi generaţiile viitoare această aparentă ascensiune a tot ceea ce îi priveşte pe oameni, ascensiune începută acum două secole?
Internetul e foarte surprinzător din punct de vedere social, comportamental, istoric, politic, el a devenit un nou spaţiu de dezbatere, de luptă între două tabere adverse luptă ce a dus întotdeauna la evoluţie. Răspândirea acestor mijloace aduce o uluitoare transformare în graficul noilor descoperiri, a creşterii exponenţiale a cunoştinţelor umanităţii, devenind un accelerator, un catalizator al acestor procese (acesta cred că e singurul argument care mulţumeşte pe toată lumea). În general, toate bune şi frumoase, până să aruncăm privirea peste o ştire oarecare, mai controversată ea decât altele, furnizată de ediţia online a ziarului X. Comentatorii acestor ştiri sunt dovada democraţiei prost înţelese şi a unui instinct extrem de violent şi primitiv, acela de a contesta cu înverşunare crezul altei persoane, de a-şi spulbera oponentul doar pentru doza de dopamină( "hormonul fericirii") declanşată în corp, şi la figurat, în conştiinţă, pentru o victorie subiectivă. Totuşi cred că greşesc când spun " o greşită înţelegere a democraţiei", mai degrabă lipsa educaţiei în spiritul ei. Nu am reuşit să sincronizăm procesul evolutiv cu cel educaţional poate şi din lipsă de voinţă politică şi putem exemplifica asta prin cazul României care niciodată nu va ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare ca Germania, de exemplu, doar pentru că nu există voinţa politică de a investi în infrastructură, educaţie şi nici dorinţa de a creea solidaritate naţională exprimată prin multă muncă.....

Am zis multe şi nimic, ideea e că voi încerca în următoarele post-uri să tratez problemele fondului şi să găsesc problemele acestuia, ca în viitor să coalizez o forţă care să mă ajute să le rezolv. M-am săturat să citesc despre oameni, idei, evenimente, "celebri/e-pentru-o-secundă" dar şi să văd oameni făcând asta....sunt o sumedenie de teme de valorificat, idei geniale de pus în practică, clipe frumoase petrecute împreună!

P.S: Sunt tare dezamăgit că omul care putea să facă pentru români totul a mai primit cinci ani ca să facă nimic!