DIVERcity

Privesc cercetător din balconul casei antebelice spre nişte oameni care nu mai sunt deloc interesaţi de trecut şi chipul lor trist tocmai trădează nefastul lor refuz. Alegerea de a se dedica numai prezentului îi face atât de simpli, de şterşi şi asemănători încât îţi trebuie curaj să-ţi afişezi exotismul în faţa lor, te simţi un inamic. Sunt interesat de trăsăturile lor fizice exterioare doar în măsura în care mi-ar putea spune ceva despre constituţia caracterului lor şi astfel scrutez piaţa unde atâţia paşi se plimbă încet, cadenţat, în ritmurile acordeonului acelui muzician care nu a mai ajuns pe scenă şi cerşeşte în numele trecutului, atenţie. L-am surprins odată, la sfârşitul zilei numărase doar trei monede...


Pentru mine, el este singurul om adevărat de acolo, pătruns de muzică, se mişcă atavic renununţând la legăturile cu cei din jur pentru câteva momente. Un om diferit este pentru mine un om care fie a păşit cu mult în viitor, fie se întoarce spre trecut prin felul lui de a fi, prin preocupări şi plăceri care până la urmă îl definesc. Simţurile mele îl identifică în măsura în care el doreşte să fie vizibil şi dacă are voinţa necesară, pentru că de prea multe ori prejudecăţile apar şi ne afectează, în final, luând decizii contrare dorinţelor noastre. Societatea în care trăiesc cultivă un individ dedicat prezentului şi unor scopuri lipsite de valoare cum ar fi păstrarea noţiunii de moralitate intactă fără să înveţe lecţia istoriei care ne demonstrează că ea oricum evoluează, natural, fără să fie nevoie ca întregi generaţii să lupte şi să-şi umple viaţa de fanatism pentru acest lucru, ori viitorul, care ne-a obişnuit cu mari schimbări dintotdeauna. Îmi pare rău pentru cei care constituie o majoritate (a rasei albe, a creştinilor, a heterosexualilor etc.) că-şi întrebuinţează clipele vieţii atât de sacre unei lupte pe care oricum o vor pierde în raport cu timpul. În general, văd oamenii care nu fac parte din aceste grupuri majoritare suprimaţi, respinşi, asta pentru că cei dinainte îşi refuză posibilitatea de ai cunoaşte şi înţelege. Până nu vom face acel salt evolutiv necesar, a fi "altfel" va continua să fie o chestiune de curaj în mediul public. Nu e utopic să credem că elementele subculturilor de azi vor intra în sfera culturii-mamă, de aceea trebuie să opunem rezistenţă celor care ne vor tăcuţi, să mărşăluim prin faţa celor care nu vor să ne vadă, să ieşim afară din închisoarea fricii în care ne-au ţinut pentru că suntem oameni nostalgici, idealişti, şi pentru că nu ne-am opus a ceea ce a fost şi este natural în dezvoltarea noastră fizică şi psihică.


Totul se întâmplă aşa repede, uitaţi, la balconul de vizavi doi tineri băieţi atârnă un steag "rainbow", îmbrăţişaţi, sub privirile a doi bătrâni intrigaţi şi jigniţi.....le voi urma exemplul, merg să aduc curcubeul! Tu?