Cineva mi-a citit fragmente din această carte la telefon, am fost impresionat şi m-am bucurat că am găsit literatură care să-mi placă. De aceea am selectat mai multe citate, unele chiar lungi, pentru a vă face o impresie despre stilul şi originalitatea lui Miller. Urmează să citesc Tropicul Capricornului, Tropicul Cancerului, Sexus, Plexus, Nexus....
"Strada amărăciunilor dintîi se lărgeşte, buzele palide se răsfrîng, albastrul zboară cu gîtul dizlocat, cu dinţii rînjiţi. Bărbatul cu melon îşi scîrţîie piciorul stîng,mutîndu-l cu două crestături mai jos, spre dreapta ,sub copastie. Steagul sud-american e înnădit cu panglicuţe şi portocale artificiale, cu magnolii şi juguri de palmier tînăr tăiaţi mărunt, şi peste toate se toarnă praf de cretă şi salivă verzuie. Sub patul de argint, ghiveciul cu muşcata albă, două dungi albe dimineaţa, trei dungi albastre seara.Castorii scîncesc după sînge. Sîngele iese gîlgîind , ies cheaguri albe, înecăcioase, de lut amestecat cu dinţi fărîmaţi, mucilagiu şi oase risipite. Podelele sunt lunecoase de atîta dute-vino, de foarfeci lucitoare, de pumnale lungi, de cleşti reci şi fierbini."
" Eu sunt convins că întreaga lume - nu numai pământul şi fiinţele care-l populează, nu numai universul cunoscut pe care l-am cartografiat laolaltă cu acele insule invizibile pentru ochii şi instrumentele noastre - deci, întreaga lume, cunoscută şi necunoscută, e un haos, urlînd de durere şi nebunie. Dacă mâine s-ar descoperii mijlocul de a zbura spre cea mai îndepărtată stea, spre una din acele lumi a căror lumină - după calculele noastre bizare - nu va ajunge la noi decât atunci când însuşi pământul va fi dispărut, dacă mâine am fi duşi acolo, într-un timp ce nu a început încă, am găsi o oroare identică, o mizerie identică, o nebunie identică. Eu am credinţa că, dacă suntem într-o asemena armonie cu mersul stelelor din jur încât, ca prin miracol, scăpăm de coliziune, atunci ne aflăm la unison şi cu soarta care se pregăteşte simultan aici, acolo, dincolo şi peste tot, şi nu vom afla scăpare din acest destin universal decât dacă, simultan, aici, acolo, dincolo şi peste tot, întreaga suflare, om, animal, plantă, mineral, stîncă, rîu, copac şi munte voieşte acest lucru."
" Când trîmbiţa de pe urmă va răsuna, va fi ca şi cum ai apăsa pe un buton: Primul om care va cădea îl va împinge pe următorul, şi acesta pe celălalt şi tot aşa, în şir, mai departe, în jurul lumii, de la New York la Nagasaki, din Arctica în Antarotica. Şi când omul va cădea, îl va trage în jos şi pe elefant, iar elefantul o va împinge pe vacă, vaca pe cal, şi calul pe miel, şi toţi vor cădea, unul înaintea celuilalt, unul după altul, ca un şir de soldaţi de plumb răsturnaţi de vînt. Lumea se va stinge ca un foc de artificii. Nici un fir de iarbă nu va mai creşte. O doză letală după care nimeni nu se mai trezeşte. Pace şi beznă, nici un geamăt, nici o şoaptă. Un întuneric blînd, melancolic, un fîlfîit neauzit de aripi."
"Fiecare om viu este un muzeu care adăposteşte ororile rasei sale."
" În drumul meu spre vîrful muntelui, privesc cu atenţie contururile rigide ale clădirilor voastre care mîine se vor fărîma şi se vor prăbuşi într-un nor de praf. Studiez programele voastre de pace care se vor sfîrşi cu o grindină de gloanţe. Mă uit atent la vitrinele strălucitoare înşesate de invenţii care mîine vor fi inutile. Vă cercetez chipurile supte, istovite de trudă, spinările frînte, pîntecele surpat. Vă cercetez individual şi în grup - şi cum mai duhniţi cu toţii! Duhniţi a Dumnezeu şi a atoateiertătoarea lui iubire şi înţelepciune. Dumnezeu mîncătorul-de-oameni! Dumnezeu rechinul înotînd cu paraziţii săi!
Să nu uităm că Dumnezeu porneşte radioul în fiecare seară. Dumnezeu ne îneacă în lumină scînteietoare. Curînd vom fi cu El, ghemuiţi la pieptul său, reuniţi în extaz şi eternitate, una cu Cuvîntul, egali în faţa Legii. Acestea vin toate din iubire, o iubire atît de mare încît pe lîngă ea zgomotul făcut de cel mai puternic dinam sună ca bîzîitul unui ţînţar.
Şi acum îmi iau rămas bun de la voi şi de la cetatea vostră sfîntă. Merg acum să mă aşez pe culmea muntelui şi să aştept încă zece mii de ani în timp ce voi luptaţi să vă ridicaţi în lumină. Aş dori ca măcar în seara aceasta să faceţi lămpile mai mici, să daţi difuzoarele mai încet. În această seară mi-ar plăcea să meditez în pace şi linişte. Aş vrea să uit câteva clipe că mişunaţi în preajmă, în fagurele vostru de cinşpe cenţi.
N-aveţi decît ca mîine să vă distrugeţi lumea. N-aveţi decît să cîntaţi în Paradis, deasupra ruinelor fumegînde ale oraşelor voastre. Dar astă seară mi-ar plăcea să mă gîndesc la un singur om - un individ singur, un om fără nume şi ţară, un om pe care îl respect pentru că nu are absolut nimic în comun cu voi - EU ÎNSUMI. Astă seară voi medita la cel care sunt eu."
Henry Miller trăieşte mai mult decât gândeşte, e mai mult în prezent decât în viitor şi trecut, Face o călătorie spre centrul lumii şi de acolo urcă în orice punct de la suprafaţă îşi doreşte, şi de asemenea, din "centrul" omului vorbeşte despre umanitate. Îmi place stilul acesta universalist şi nu pot să uit că am citit un scurt comentariu al lui pe coperta din spate a cărţii "Siddharta" scrisă de Herman Hesse, carte care, mă gândeam eu, nu putea să nu-l fi influenţat în vre-un fel, ca şi pe mine, şi am găsit, citind, dovezile.
Vi-l recomand!
