30 mai 2011

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

best attitude!

Cele trei exemple m-au emoţionat foarte tare:

Cazul I

Emisiunea transmisă de canalul american ABC: What would you do?, urmăreşte atitudinile oamenilor obişnuiţi în situaţii diferite, în cazul de faţă doi soţi şi două soţii cu copiii lor la restaurant şi un chelner homofob care doreşte să-i scoată afară din restaurant datorită orientării lor sexuale. Reacţiile bune sper să vă bucure, little but touching.

Cazul II

Deabia prin anii '90 săruturile între un negru şi un alb la TV, în SUA, începeau să fie tot mai dese şi mai uşor acceptate, în filme, seriale, emisiuni. Nici nu se discută de comunitatea gay, decât cu foarte mici excepţii. Astfel, unii scenarişti au reuşit să ascundă foarte bine mesajul nostru într-o situaţie ipotetică, din viitor. Eu sunt pasionat de SF, şi de Star Trek, iar discursul acesta mă inspiră foarte mult. Povestea pe scurt: oamenii întâlnesc o specie humanoidă androgină, dar un membru al acestei comunităţi se îndrăgosteşte de secundul navei pământene; astfel se află că rasa nu e în totalitate androgină, ci are şi "devianţi", de gen feminin şi masculin, chestie rezolvată foarte repede printr-o operaţie chimică; Soren vrea să obţină dreptul să rămână aşa cum e, iată discursul ei:

Ultimele 15 secunde nu au legătură cu secvenţele din acel episod. Partea cu discursul începe pe la minutul 10:30.

Din păcate cei din rasa ei nu sunt aşa impresionaţi şi continuă procesul de transformare, de "vindecare", dar pentru o minte raţională umană e destul.

Cazul III

Un super drăguţ coming-out într-o telenovelă americană de succes! Nu mai zic de cât de frumos au împachetat clişeele despre comunitatea gay.....We know you're gay and that's okay!!!

Astfel de exemple îmi dau încredere, îmi amintesc de adevărul pe care noi îl ştim, fără să-l cunoaştem neapărat prin metode ştiinţifice, şi de cât de important e să continui să construieşti ceva, din noi şi din nou.....

Culese de pe net

• Against gay bashing. drcraciun
• Personaje gay în filme. link
• Poveste cu gay şi jurnalişti.link
• Despre literatură, lesbiene şi pisici. observatorcultural.ro
• BUENOS AIRES QUERIDO. Legea căsătoriei homosexuale. observatorcultural.ro I, II
• Un dicţionar gay mai altfel. link
• MISTER Gay Europe se ţine anul acesta în România. link

Tipare

      Deschideţi imaginea într-o altă fereastră pentru a o vedea mai mare!

     Cu greu recunoaştem ceea ce e adevărat, suntem doar nişte pioni ai timpului, nişte actori ce interpretează un scenariu, dar culmea, avem şi liberul arbitru, ele coexistând, noi credem mai mult în existenţa celui din urmă, dar e doar pentru că suntem atenţi la prezent şi viitorul imediat, dar dacă studiem făşii de timp trecut, 5000, 10.000, vedem circularitatea evenimentelor, apogeu, declin, sus, jos, evoluţie, involuţie.....şi astfel iese la iveală adevărul despre destinul nostru, dar fără să-i ştim finalitatea......ăsta va fi misterul cel din urmă.  Eu aşa privesc lucrurile, aşa îmi este uşor să-mi explic de ce m-am născut gay, de ce trebuie să suport intoleranţă, de ce trebuie să lupt (fiind angrenat în această luptă din oficiu), de ce trebuie să trăiesc şi să nu fac ceva necugetat, de ce trebuie să ofer speranţă, zâmbete şi putere oamenilor!

    Mă îngrozesc comentariile la finalul unor ştiri care relatează ceva despre comunitatea gay.....ne urăsc absolut, ne-ar distruge şi ne-ar răni şi cred că suntem cele mai groaznice fiinţe care trăim pe acest pământ......dar noi suferim pentru că ştim cât de natural ne simţim în această postură, ştim că nu ne-am putea schimba, nu observăm barierele acestea între genuri pe care alţii le declară de netrecut....şi cu toate că oamenii aceştia sunt foarte activi, puţini din întreaga societate se exprimă, fiindcă mulţi consideră subiectul tabu, ăsta e nivelul "TE IGNORĂ" !

     Apoi urmează ca prin intermediul presei, al unor organizaţii, a presiunilor din afară, a globalizării şi a influenţei vestice societatea care te ignoră să audă tot mai mult despre fenomenul ăsta, despre "ciudaţii" ăştia....aşa debutează faza "RÂD DE TINE"........se fac glume, discriminatorii şi urâte, dar amuzante pentru dreptcreştini, apar la televizor tot felul de personaje cu diverse particularităţi care nu poţi să spui că reprezintă întreaga comunitate lgbt......ştirile sunt prezentate pe un ton ironic, glumeţ, neserios........aici vine momentul în care comunitatea începe să reacţioneze, "ăştia nu ne reprezintă, noi suntem aşa şi aşa.....cerem drepturi, facem parte din organizaţia mondială X, Y, Z, şi într-o ţară din organizaţia asta căsătoriile între oameni de acelaşi sex sunt permise, de ce acolo se poate şi aici nu, de ce argumentele de acolo nu sunt bune şi pentru cazul nostru......şi aici începe lupta concentrată pentru obţinerea acestor drepturi, prin justiţie, lobby, chiar şantaj.......voturi......asta urmează să se întâmple şi în România înviitorul foarte apropiat, 5-6 ani.  Tu lupţi pentru drepturile tale, dar crezi că ei stau liniştiţi în timp ce tu vrei să ai ce ei au de mii de ani? Poi NU!!! Încep să te asocieze tot mai mult cu zoofili şi necrofili (care până la urmă au şi ei libertatea lor, dreptul asupra propriei vieţi) marşuri, slujbe, urăăăăăăă, atacuri, crime, ameninţări, şantaj, te distrug, fizic şi psihic, mai ales pe cei care sunt în fruntea acestei lupte, îşi spun: "omoară păstorul şi turma se va destrăma"........

    Singurul lucru adevărat dintr-un basm e acela că binele învinge întotdeauna răul......aşa se va întâmpla şi aici, pentru că ştim că nu e greşit ce facem, nu noi am ales să fim aşa, nu există bariere care să oprească iubirea......şi astfel NOI CÂŞTIGĂM !!! Asta e verificat în cazul unor state ca Olanda, Belgia, unde cei ca noi se bucură de tot sprijinul, drepturile şi zâmbetele celorlalţi, sigur, poate încă nu generalizat, dar din ce în ce mai mulţi se simt tot mai comfortabil cu asta....absolut toată lumea va accepta într-un final că noi suntem aşa cum simţim că suntem, dar toate la timpul potrivit...ce frumos se va vorbi despre noi peste 400 de ani, despre curajul nostru, despre bucuria noastră, nu renunţaţi!!!

Aş vrea să fiu lupişor şi să nu-mi fie ruşine de mine

Ce mult mi-ar plăcea să fiu animal, un lupişor, într-o haită, cu responsabilităţi, cu siguranţa că cineva mă iubeşte, cu gândul că aş putea să ajung masculul alpha, fiind sigur că nu pot fi ignorat, fiind prea important pentru ei. Ca om, eşti încercat de foarte multe ori de sentimentul de inutilitate, te crezi inadecvat mediului în care trăieşti, şi frica te face să crezi că la fel ar fi şi dacă ai fugi peste mări şi ţări, ai fi la fel de neinteresant şi pentru nişte japonezi cumsecade care găsesc mult mai fermecătoare o floare de cireş, şi pentru un african care poartă apă de la kilometrii întregi până acasă cu mai multă plăcere decât să te asculte pe tine sau pentru un cercetător din Antarctica care fuge şi se ascunde de tine prin cotloanele unei staţii de cercetare şi începe să-şi numere sprâncenele de la pleoapa ochiului drept.......oamenii fug de oameni, iar acest lucru este atât de greşit!  E foarte adevărat că găseşti, numai dacă vrei, la orice, nod în papură, dar în momentele astea când lumea o duce tot mai greu, sunt tot mai dese momentele în care să fi predispus la starea asta pesimistă ucigaşă.......ucigaşă de vise, de vitalitate, ucigaşa magiei din viaţa ta, care atunci când dispare, parcă deschide uşa unei gropi de gunoi care se află deasupra ta şi te loveşti de toate mizeriile celorlalţi, şi mai târziu ajungi să ai propriile tale mizerii.....şi trebuie să tot urci, că altfel de îngroapă...

Este atât de ciudat, dar totuşi explicabil ceea ce fac, e inexplicabil de ce continui să fiu aşa....mă văd altfel faţă de toţi ceilalţi, cu adevărat unic, atât de îndrăgostit de fiinţa mea interioară şi fascinat de ea, dar în cadrul societăţii acţionez atât de previzibil, atât de mult "aşa cum se doreşte", sunt un clişeu uman, cu un profil atât de comun şi nu-mi pot explica de ce nu pot să renunţ la a mai fi aşa, am vrut de atâtea ori să schimb ceva, iar timpul trece şi nu se schimbă nimic, din tot ce am se pare că-mi lipseşte puterea, de a face această schimbare, dar şi de a-mi exterioriza iubirea care se aseamănă atât de mult cu Terra, care-şi trimite lava atât de rar spre suprafaţă prin ceea ce denumim noi vulcani, dar şi invers, primesc atât de rar semnale de iubire din partea celorlalţi câte erupţii vulcanice au fost pe pământul ăsta în ultimii 20 de ani....şi au fost puţine (nu cercetaţi pe wikipedia, aveţi încredere în mine). 

Garduri sparte, trenuri deraiate, galaxii noi, prezervative expirate, vise pietrificate şi păsări moarte, mai nou! Da, suntem în anotimpul rece al umanităţii, iubirea e undeva prin Siberia, îngheţată, şi da, măi homofobule, doi bulangii care se iubesc, aşa cum pot, din cauza ta, trag încet acest cub îngheţat spre Mongolia, spre deşertul kazah, ei aduc primăvara pentru toţi, gheaţa se topeşte şi vom da uitării această fază criogenică a conştiinţei noastre colective..........oooo, dar ce facem cu gay-ii care nu cred în iubire ci numai în sex!?.......observaţi cum trec de la ceva universal la un microcosmos cam înspăimântător........este normal ca în momentul în care nu reuşeşti să faci sex un timp îndelungat, hormoni ai cât cuprinde, auzi de sex toată ziua, amica ta cea mai bună îţi povesteşte despre cât de dotat e iubitul ei şi câtă imaginaţie are.......e ok să accepţi să o faci în primul tufiş cu primul bolnav de singurătate, dar, ATENŢIE!, să recunoşti asta, mai ales pentru tine, şi pentru ceilalţi cărora le pasă de tine.....da, ai fost pur şi simplu disperat, îţi doreai asta.....dar multora dintre noi le este frică de propriile dorinţe, de propriul prezent, de ce au ajuns să fie.........şi ajungeţi să răniţi oameni nevinovaţi, vă prefaceţi că sunteţi mânaţi de ceva sentimentalicesc (şi probabil vă minţiţi şi pe voi la fel) dar voi poftiţi ceva mai carnalicesc, mai instant, evident că plantaţi sămânţa a ceea ce proştii cred că e începutul unei relaţii, a unei iubiri trainice, a unei minţi conecte care-ţi doreşte binele.....şi plecaţi.........bun, ăla părăsitu' suferă, aşteaptă un semn, şi suferă cât să fie necesar pentru reîncarnarea într-o fiinţă superioară (legea karmei) şi apăreţi din nou, cu aceleaşi intenţii bune aparente, după maxim câteva ore se consumă actul sexual şi muriţi din peisajul credulului până să vă moară şi spermatozoizii undeva pe corpul victimei, parcă 72 de ore zicea cineva....şi stă atât de mult numai dacă se gândeşte că nu are ce mânca acasă, sau a început să ningă abundent şi se gândeşte că drumarii nu au apucat să cureţe încă carosabilul......of of......sau alt gen de întâmplări, diferite, într-o altă extremă: iubirea e mare amintiri foarte multe şi frumoase împreună, câteva luni de fericire şi încet apar certurile, gelozia, foarte multe cuvinte urâte adresate celui pe care-l iubeşti în momente tensionate.....despărţiri, reîmpăcări după câteva zile, mesaje, telefoane, "te rog să mă ierţi"........"bine, te iert!" alte 2 săptămâni faine, alte certuri după, deja un tipar, ambele părţi acuză, alte confesiuni, alte iertăciuni.......(cred că asta ar fi soluţia ieşirii din criza economică, cum făcea biserica catolică cu vinderea unor iertăciuni sau cum se numeau pentru păcatele vulgului, la fel să emită şi statul român, în premieră universală, pentru îndrăgostiţii care vor o a doua şansă nişte bonuri valorice)...să revin: şi tot aşa, odată-s împăcaţi, odată certaţi, dar ei se iubesc, sincer şi real, dar suferă, dar nici nu pot să-mi explic de ce am ajuns să fim atât de bolnavi încât să-i vorbim urât persoanei pe care o iubim, persoanei care ne-a iertat de-atâtea ori şi căreia i-am promis că nu o să mai facem greşelile alea..cât de instabil psihic suntem, cum ne agităm puţin şi creşte tensiunea scoatem repede cele mai urâte cuvinte din noi...(eu nu, că nu ştiu să înjur, nu am făcut asta niciodată) şi apoi regretăm....dar există o lege a universului, nimic nu se pierde, totul rămâne, nimic nu e uitat....şi astfel cineva are în faţă istoricul macabrei noastre vieţi, a urâtelor noastre cuvinte, pe mine asta mă înspăimântă şi mi-e frică că într-o zi voi primii într-un plic, în cutia poştală, stenogramele acesto momente......

Ideea e că multor prieteni li se întâmplă ceea ce am descris mai sus, dar vă rog să mă ajutaţi să găsesc o soluţie pentru ei la cea din urmă, cu cearta şi împăcarea......cum să se ajungă la ceva stabil, având premisa că ei se iubesc, dar se pare că sunt instabili emoţionali, se ceartă, suferă, se împacă, declaraţii peste declaraţii....totul se repetă, se mai termină astea undeva? ce recomandaţi: despărţire sau.....?

Aaaaa, şi am găsit o poveste pe un blog, aveţi link-ul spre ea aici.

Totul a fost extrem în ultimele luni, răul înţeapă tot mai adânc, binele ridică cortina tot mai sus şi văd tot mai bine minunile acestei lumi, e oarecum logic să fie aşa....şi corect şi corect politic...hahaha/ hihihi

Vă îmbrăţişez, puţini mei vizitatori! 

Toamna celor care împrumută frunze

Arbuşti uscaţi

Aşteaptă ca toamna să-i reînvie

Să cadă în plasa de crengi secate,

Din pomi înalţi, deasupra lor

Încovoiate frunze perfecte

Lipite de îngheţ

De locul foştilor muguri.

Începe primăvara gălbuie şi ploioasă

A celor ucişi de timp,

Timp care poate ar curge invers

Dacă am iubi mai mult.

Semnalul de alarmă

Repetiţie. Decor în întregime aranjat.

Culisele întotdeauna au arătat urât......de ce mă mir, sunt făcute după chipul şi asemănarea creatorilor teatrului...nişte oameni, care au lăsat frumuseţea şi smaraldele din centrul lor opac să fie aduse la suprafaţă de bule de vin spumant pe care să-l "guste" toată lumea....altfel ei ar fi fost expulzaţi într-o gară, nu, o haltă, nu, un simplu peron lângă o linie, în pustietate, unde să aştepte trenul care să-i ducă spre reciclare, tren care nu o să vină şi oasele lor rămân împrăştiate pe cimentul modelat. Visul ascuns al umanităţii şi al tuturor oamenilor este crud: ne dorim să facem selecţia naturală mai mecanizată, rapidă, mai personalizată pentru nevoile noastre........vrem să importăm culori de ochi, vise, dinţi albi, curaj, şi să exportăm doar un verdict: admis/respins. Cei respinşi sunt meniţi pentru experimente, el este ceea ce este şi noi i-am adăuga ceea ce credem că-i lipseşte, dar oare i se potriveşte? Nu ne interesează, întotdeauna am crezut că oamenii se schimbă! Da, parcă spuneam la început că doar aspectul scenei contează.......şi puţini oameni se interesau acolo, după cortină, ca totul să iasă perfect mâine.

Acei actori nu mai erau nevoiţi "să intre în rol", aveau imprimate evenimente trecute şi viitoare în genele lor, au pierdut puţine secunde cu decriptarea. Regizorul era un tip timid, foarte timid....dar am observat că lucrurile sunt mai evidente atunci când le spui cu jumătate de gură, şi în timpul piesei te ridici, şi cu ochii spre sală îl cauţi pe acel spectator care se crede Unicul, pentru că, crede el, este singurul care a intuit înţelesul ascuns........haha, ai găsit narcisistul! Râdeţi amândoi discret...

Trenul fluieră! Tareeee! Clipelor le-au crescut flori de gheaţă. Se tem, tocmai pentru că totul pare în regulă, de sentimentul de siguranţă survenit în urma unei analize atât de complexe a acestor supereroi. Regizorul surâde, este sigur că necunoscutul le va da târcoale şi tot ce era dur şi compact ca un diamant va fi adunat, la sfârşitul piesei, căci va avea un sfârşit, în mii de piese de o curăţătoreasă grasă şi cu degete simpatice. Vibraţia dispare, roţile metalice se mişcă. În acelaşi moment apare, şi se furişează după un palmier cu trunchi gros rămas de la o reprezentare despre o insulă pustie şi doi supravieţuitori bărbaţi un detectiv, la fel de şarmant ca eroul lui Agatha Cristie, Poirot. Urmăreşte atent un personaj prin geamul murdărit de amprentele unui copil de doi ani care mâncase ceva ce conţinea lapte.....şi locul aceluia după gratii părea să fie sigur, ori poate actorul era doar un martor de o importanţă decisivă pentru cazul acelui om al legii. Actorii îşi încep dialogul nu după semnul regizorului, convenit înainte, ci după soneria telefonului omului cu luminile. Au decis tacit că nu mai fac nicio dublă.

Soneria, dulcegăriile, mi-au atras atenţia de la începutul piesei, văd acum trei persoane, una de curând aşezată căci simt aerul rece adus odată cu ea de afară. Ăăăăăă, da, sunt trei băieţi, tineri, atât de tineri, voce tânără, atitudine tânără, zâmbet tineresc, sunt tineri, adolescenţi, nu copii! Ei, asta nu s-ar întâmpla în mod normal: trei băieţi care au o părere atât de bună despre ei, clar justificată zic eu, să aleagă să stea împreună, într-un spaţiu atât de mic.....compartimentul e vechi, neaerisit, testosteronul fiecăruia nu-şi găseşte o cale spre afară, se contopeşte cu pielea dezgolită a celorlalţi, e inspirat, procesat, limitat, misterul şi mesajul dezlegat.......din primele clipe e prezent un erotism pe care nu s-ar cuveni să-l distrugă nimeni......oare din cauza asta e timid regizorul?

Dintr-un difuzor al compartimentului, teoretic, practic din sistemul de sonorizare al sălii, începe să se audă o muzică atât de frumoasă la care doi dintre băieţi au o reacţie atât de bruscă încât se sperie reciproc, al treilea, de lângă geamul amprentat, închide ochii şi ceva înfloreşte în interiorul lui, iar pe buze un surâs care nu lasă totuşi să i se vadă dantura perfectă. Primii doi au curajul să râdă de întâmplare, ceea ce dacă nu ar fi făcut ar fi condamnat sunetele să zacă în ei.....şi să se privească stânjeniţi.....o oră, mai multe ore...nu ştiu cât durează călătoria lor în imaginaţia regizorului, dar sper să intuiesc după primele lor cuvinte, staţia la care trebuie să coboare.

Şi-au râs, şi-au râs, şi ce şi-au spus? Poate o să scriu o continuare de care să fiu mulţumit altădată......

Nu găsesc o explicaţie

     De ce? (un post de genul acesta trebuia să înceapă cu o astfel de întrebare......aşa se face)

     E la modă să te plângi s-au să-i discreditezi pe cei care o fac?  Curentul acesta de opinie mi se pare foarte plicticos deja.......hai să ţinem un discurs emoţionant, să fim patetici, să influenţăm, să impresionăm până la promisiuni tăcute, teoria ecologiei umanităţii, paşi importanţă, dezvoltare personală, revelaţii, cârnaţi lungi de cuvinte risipite.....toate efemere, mai ales promisiunea pentru sine de a fi mai bun, de a te schimba. Mi-am propus, şi toţi v-aţi propus, să fiţi exagerat de buni, de profesionişti, caşti, replici ale transcendentului, emuli, "imitatio christi", şi restul salatei de fructe ale anotimpului minciunii. Ne minţim, e frumos şi nobil atunci, dar în seara zilei a 4-a ne aducem aminte că ne-am încălcat decalogul compus de noi sau preluat de la semizeul cutare....hai să facem o concesie, doar azi...ei, şi mâine sunt mai multe, ziua 3 aduce atât de multe încât mai bine renunţi la introspecţie, gata, îţi e ruşine, eşti pus într-o lumină proastă, nu eşti în stare să respecţi ceva, şi clar, renunţi la acel ceva şi nu mai respecţi nimic, e mai comod, unii spun că aşa trebuie să funcţionăm. Măi, şi ăştia liberi de orice lege, scrisă sau nescrisă, funcţionează atât de defectuos, atât de iraţional încât te miri cum de nu-şi opresc singuri inima, muşchiul ce le spală gândurile de flori şi steluţe. Sporeşte Microbul, cadavrul licuriciului e resuscitat de ONG-uri.....

     Nu-l înţeleg pe cel care nu mă poate accepta aşa cum sunt, pe cel care nu găseşte în el resursele să construiască un adevăr unic, merge chiar şi improvizat, provizoriu........nu, le înghit zilnic fecalele care o iau razna şi nu mai ies pe unde trebuie ci pe gura lor (aia blestemată). Trebuie să ascult , să înţeleg, să iert, şi să transform în bine, miere de albine procesată din venin! Nici eu nu pot să accept o parte din mine.....eu sunt totul, mijlocul universului meu, sunt şi nemernicul şi drăguţul, hai să bag clişeul ăla: yin şi yang.....sunt!  şi trebuie să coexiste în mine toate, toată viaţa e în mine, toţi sunt în mine, realitatea e nerealitatea, ochii mei fizici văd o hologramă care se defazează când o ciupeşti cu întrebări mari. Întrebarea e caustică, arde pânzele, avansezi încet spre culise........nu înceta să te întrebi!!!

Primăvara neagră. Henry Miller

     Cineva mi-a citit fragmente din această carte la telefon, am fost impresionat şi m-am bucurat că am găsit literatură care să-mi placă. De aceea am selectat mai multe citate, unele chiar lungi, pentru a vă face o impresie despre stilul şi originalitatea lui Miller. Urmează să citesc Tropicul Capricornului, Tropicul Cancerului, Sexus, Plexus, Nexus....

"Strada amărăciunilor dintîi se lărgeşte, buzele palide se răsfrîng, albastrul zboară cu gîtul dizlocat, cu dinţii rînjiţi. Bărbatul cu melon îşi scîrţîie piciorul stîng,mutîndu-l cu două crestături mai jos, spre dreapta ,sub copastie. Steagul sud-american e înnădit cu panglicuţe şi portocale artificiale, cu magnolii şi juguri de palmier tînăr tăiaţi mărunt, şi peste toate se toarnă praf de cretă şi salivă verzuie. Sub patul de argint, ghiveciul cu muşcata albă, două dungi albe dimineaţa, trei dungi albastre seara.Castorii scîncesc după sînge. Sîngele iese gîlgîind , ies cheaguri albe, înecăcioase, de lut amestecat cu dinţi fărîmaţi, mucilagiu şi oase risipite. Podelele sunt lunecoase de atîta dute-vino, de foarfeci lucitoare, de pumnale lungi, de cleşti reci şi fierbini."

" Eu sunt convins că întreaga lume - nu numai pământul şi fiinţele care-l populează, nu numai universul cunoscut pe care l-am cartografiat laolaltă cu acele insule invizibile pentru ochii şi instrumentele noastre - deci, întreaga lume, cunoscută şi necunoscută, e un haos, urlînd de durere şi nebunie. Dacă mâine s-ar descoperii mijlocul de a zbura spre cea mai îndepărtată stea, spre una din acele lumi a căror lumină - după calculele noastre bizare - nu va ajunge la noi decât atunci când însuşi pământul va fi dispărut, dacă mâine am fi duşi acolo, într-un timp ce nu a început încă, am găsi o oroare identică, o mizerie identică, o nebunie identică. Eu am credinţa că, dacă suntem într-o asemena armonie cu mersul stelelor din jur încât, ca prin miracol, scăpăm de coliziune, atunci ne aflăm la unison şi cu soarta care se pregăteşte simultan aici, acolo, dincolo şi peste tot, şi nu vom afla scăpare din acest destin universal decât dacă, simultan, aici, acolo, dincolo şi peste tot, întreaga suflare, om, animal, plantă, mineral, stîncă, rîu, copac şi munte voieşte acest lucru."

" Când trîmbiţa de pe urmă va răsuna, va fi ca şi cum ai apăsa pe un buton: Primul om care va cădea îl va împinge pe următorul, şi acesta pe celălalt şi tot aşa, în şir, mai departe, în jurul lumii, de la New York la Nagasaki, din Arctica în Antarotica. Şi când omul va cădea, îl va trage în jos şi pe elefant, iar elefantul o va împinge pe vacă, vaca pe cal, şi calul pe miel, şi toţi vor cădea, unul înaintea celuilalt, unul după altul, ca un şir de soldaţi de plumb răsturnaţi de vînt. Lumea se va stinge ca un foc de artificii. Nici un fir de iarbă nu va mai creşte. O doză letală după care nimeni nu se mai trezeşte. Pace şi beznă, nici un geamăt, nici o şoaptă. Un întuneric blînd, melancolic, un fîlfîit neauzit de aripi."

"Fiecare om viu este un muzeu care adăposteşte ororile rasei sale."

" În drumul meu spre vîrful muntelui, privesc cu atenţie contururile rigide ale clădirilor voastre care mîine se vor fărîma şi se vor prăbuşi într-un nor de praf. Studiez programele voastre de pace care se vor sfîrşi cu o grindină de gloanţe. Mă uit atent la vitrinele strălucitoare înşesate de invenţii care mîine vor fi inutile. Vă cercetez chipurile supte, istovite de trudă, spinările frînte, pîntecele surpat. Vă cercetez individual şi în grup - şi cum mai duhniţi cu toţii! Duhniţi a Dumnezeu şi a atoateiertătoarea lui iubire şi înţelepciune. Dumnezeu mîncătorul-de-oameni! Dumnezeu rechinul înotînd cu paraziţii săi!

Să nu uităm că Dumnezeu porneşte radioul în fiecare seară. Dumnezeu ne îneacă în lumină scînteietoare. Curînd vom fi cu El, ghemuiţi la pieptul său, reuniţi în extaz şi eternitate, una cu Cuvîntul, egali în faţa Legii. Acestea vin toate din iubire, o iubire atît de mare încît pe lîngă ea zgomotul făcut de cel mai puternic dinam sună ca bîzîitul unui ţînţar. 

Şi acum îmi iau rămas bun de la voi şi de la cetatea vostră sfîntă. Merg acum să mă aşez pe culmea muntelui şi să aştept încă zece mii de ani în timp ce voi luptaţi să vă ridicaţi în lumină. Aş dori ca măcar în seara aceasta să faceţi lămpile mai mici, să daţi difuzoarele mai încet. În această seară mi-ar plăcea să meditez în pace şi linişte. Aş vrea să uit câteva clipe că mişunaţi în preajmă, în fagurele vostru de cinşpe cenţi.

N-aveţi decît ca mîine să vă distrugeţi lumea. N-aveţi decît să cîntaţi în Paradis, deasupra ruinelor fumegînde ale oraşelor voastre. Dar astă seară mi-ar plăcea să mă gîndesc la un singur om - un individ singur, un om fără nume şi ţară, un om pe care îl respect pentru că nu are absolut nimic în comun cu voi - EU ÎNSUMI. Astă seară voi medita la cel care sunt eu." 

Henry Miller trăieşte mai mult decât gândeşte, e mai mult în prezent decât în viitor şi trecut, Face o călătorie spre centrul lumii şi de acolo urcă în orice punct de la suprafaţă îşi doreşte, şi de asemenea, din "centrul" omului vorbeşte despre umanitate. Îmi place stilul acesta universalist şi nu pot să uit că am citit un scurt comentariu al lui  pe coperta din spate a cărţii "Siddharta" scrisă de Herman Hesse, carte care, mă gândeam eu, nu putea să nu-l fi influenţat în vre-un fel, ca şi pe mine, şi am găsit, citind, dovezile.

Vi-l recomand!

Primtoamnă!

Frunze sinucigaşe cad toamna asta

În insula Capului Verde,

Enorm de multe.

Florile de cireş nipone

Abia aşteptau acest măcel

Din emisfera nordică,

Mai au de răbdat puţin

Până să se deschidă. 

În centrul mugurilor

Verde, alb şi galben

să iasă din eter - 

Şi-un roz.

Oare e totuna dacă...

Mă acoperă frunze sau petale?

Albe, arămii...

Nuevo tango

                                                       PhotoCredit: Flickr.com

Astor Piazzolla - ''Oblivion''

Astor Piazzolla - ''Michelangelo '70''

Astor Piazzolla & Milva - ''Balada para mi muerte''

Meditaţie. Am scris ce de mult doar gândesc şi simt.

                                                                          PhotoCredit: Li Hui 

   

     Simt că a trecut destul de mult timp pentru a putea învăţa ce e de învăţat (cu toate că procesul nu se termină niciodată), dar iată totuşi că greşesc, pentru că tot ce-am învăţat nu mi-a folosit să realizez un singur lucru, cel mai important lucru pentru mine, şi sper, că de acum, fundamentul vieţii mele. Această idee are capacitatea de a pătrunde în esenţa oricărui lucru, îl completează, îl desăvârşeşte, pentru că-l face important şi de neîlocuit oricât de mic ar fi (şi la nivelul cunoaşterii comune, dispensabil oricărei activităţi umane).  Nu vreau să detaliez da e ceva despre suprimarea eului, faptul că nu are rost să oferi alibiuri false cuiva care ştie totul, despre sinceritate şi obiectivitate faţă de propria persoană.....

     Am deseori senzaţia frustrantă că sunt doar une passante oarecare, care totuşi observă nuanţele fine ale lumii în care trăieşte, dar e incapabil să trăiască aşa, să simtă aşa, să aibă curajul şi determinarea să trăiască viaţa pe care a visat-o, şi pe care o invidiază. Şi acum am aflat că o barieră străvezie mă desparte de o viaţă de agitator, agnostic, agramat, agricultor (etc.), pentru că făcând parte din tot poţi fi orice din tot!

     Trecerea e foarte abruptă în lumea noastră între logica cererii şi cea a mulţumirii. Cerem cu atâta frenezie lucruri care să ne mulţumească ego-ul, de la providenţă şi destin până la cei cu care avem o legătură de sânge care nu se pot absolvi de ea şi mult mai departe fără să experimentăm real liniştea şi profunzimea spirituală a obiceiului de a mulţumii, pentru "cadourile palpabile" până la lumina şi căldura Soarelui sau apa din adâncuri neluate în seamă. Să poţi să mulţumeşti e minunat, şi e miraculos să vezi cum simţi că te contopeşti, gând cu gând, cu ceea ce ţi se dă sau ţi se ia. 

   Nu reuşesc nicicum să mă imaginez în viitor, oare pentru că timpul e o iluzie? E atât de confortabil să ştii că acum sunt prezente noţiunile ce noi le numim "trecut", "prezent" şi "viitor", şi că acum eu sunt şi timp trecut şi viitor, sunt şi istorie şi futurologie, sunt şi vânat şi vânător, senzaţii de categoria alfa.

     Greu realizez că eu nu mă schimb, sunt schimbarea, şi îmi e la fel de greu să explic unora de ce totul se petrece aşa repede, atât de intrigant şi diferit faţă de tot ce ei cunosc şi înţeleg. Cred că punctul de la care a pornit totul a fost momentul în care am reuşit să-i înţeleg şi să-i iert pe cei care m-au insultat prin lipsa lor de onestitate, prin teatralitatea lor care odată demascată a produs atâta mâhnire şi decepţie.......dar în acestea a fost sâmburele renaşterii mele spirituale, şi a concepţiei mele bazate pe mulţumire şi optimism.

     Joc două roluri, şi acum analizez dacă ele sunt compatibile, dacă sunt necesare. Pot explica asta la un nivel rudimentar, cred: sunt Totul vs. sunt Totul + Eu, cu posibilitatea de a ridica frecvenţa Totului.

     Am atât de multe idei, dar sunt descurajat de faptul că toţi le-ar considera proaste şi nepotrivite pentru ei......şi aş vrea ca ei să ştie: că ceea ce nu ştiu şi pot să afle, pur şi simplu prin a nu mai spune "Asta mă interesează! / Asta nu mă interesează!". Şi găseşti, mai ales aici în lumea asta virtuală lucrurile care te apropie de menirea ta!

 

     

Să ne jucăm!

Arunc cu struguri copţi, în tine

O faci şi tu până suntem foarte dulci,

Apoi fugim prin flori de soare

Albine se iau după noi

Gustă mustul care pe alocuri s-a cristalizat,

Fugim prin fânul auriu şi nu ne pierd

Chiar vin până acasă

Şi se scaldă în buchetele de flori de peste tot

Sunt proaspete, ţi le-am dăruit!

Să-mi dai tu sărutarea, să nu ţi-o cer...

Ne risipim în lume

Nu mai suntem ce-am fost

Ne adună iar gravitaţia ideii de perfecţiune

Şi-ajungem să fim un glob de lumină

Ce se ridică şi călăuzeşte

Alte suflete spre alte lumini.

Ne materializăm din nou, dar sclipim,

Te aşezi lângă pian

Şi-mi cânţi ce nu-mi imaginam s-aud

Cântecul focului, zgomot sublim

Urc pe instrument, să-l simt, să te privesc în ochi

Cânţi mult mai bine decât ştiam că poţi!

Faci totul mai frumos

Iubeşti sau chiar eşti iubirea?

I got you!

…..............…,•’``’•,•’``’•,
...........…...…’•,`’•,*,•’`,•' ..............................Te iubesc!
..............……....`’•,,•’` .............................. şi m-ai făcut
…...…,•’``’•,•’``’•, .................................. să nu mai vreau
…...…’•,`’•,*,•’`,•’ ................................ să vină septembrie,
...……....`’•,,•’`................................... o speranţă, un vis, îndeplinite,
,•’``’•,•’``’•, ................................... o frunză care înverzeşte din nou,
. :..................................................vântul sună ca o chitară
’•,`’•,*,•’`,•’ ............................... cand se loveşte de tot ce ne înconjoară
.....`’•,,•’ ................................... hai să dansăm până la sfârşitul iubirii
,•’``’•,•’``’•,............................pe muzica lui Cohen
’•,`’•,*,•’`,•’...........................şi să celebrăm venirea ta în viaţa mea
.....`’•,,•’.................................să râdem de.......
,•’``’•,•’``’•,...........................cum am ajuns să te iubesc
’•,`’•,*,•’`,•’...............................şi să nu uităm să ne sărutăm
.....`’•,,•.....................................când mi-a fi mai rău să-mi amintesc
…...…,•’``’•,•’``’•,........................de tot ce-ai lăsat să înflorească în mine
…...…’•,`’•,*,•’`,•’..........................iubire - ceva roz, scuturând petale
...……....`’•,,•’`................................două câte două, născând fluturi
…..............…,•’``’•,•’``’•,...................care răcoresc un reactor
...........…...…’•,`’•,*,•’`,•'.......................ce nu s-ar mai opri să ofere
..............……....`’•,,•’...'............................ iubire, din nou!

Eşti doar un om între stele....

mai bine credeam Inchiziţia. ea îmi spunea dac-o lăsam.

tu mi-ai cuprins corpul cald şi l-ai azvârlit cu mâini reci mult mai târziu,

când deja căldura ajunse la încheieturi şi era pregătită să ţi se reverse în falange.

ai vrut să mai simt odată ce ai fost înainte 

înainte să te umplu cu mine, cu o dragoste vindecătoare şi o speranţă eternă

cât timp voi cerceta cazul tău? eşti doar un vampir oarecare?

sau doar un înger înnegrit de o umbră care nu este a ta?

mă întreb dacă ţi-am încălzit trupul făcut printr-un proces bio-alchimic de un zeu cu studii de designer sau acel suflet, observ acum, convertit la dezechilibru

m-am gândit într-o zi, asemeni unei prinţese amorezate, să rup din petalele inimii mele, câte o bătaie: mă iubeşte/nu mă iubeşte

ştii bine când se vor termina.......n-aş mai apuca să regret, să-ţi spun, să sufăr....aş realiza doar

Tărâmul cosmic

Păpădiile Universului aşteaptă Vântul...

Am vrut să împărtăşesc cu voi ceea ce ochii noştrii nu pot vedea când se uită spre cer...odată pentru că nu pot vedea aşa departe, iar în al doilea rând nu avem capacitatea de a vedea în spectrul ultraviolet şi infraroşu sau alte frecvenţe această perfecţiune geometrică.

Singurul reproş ce-l pot aduce politicii mondiale de azi e că nu-mi permite să trăiesc experienţa întâlnirii şi comunicării cu alte specii extraterestre şi că nu-mi dau şansa de a ieşi din sistemul nostru solar...dar văd că încet îi învaţă pe oamenii să accepte ceea ce eu vreau, au început să "găsească" apă pe Marte, apoi pe Lună, chiar şi pe sateliţii lui Saturn şi Jupiter, exoplanete locuibile...lucruri despre care în 2000 se spunea că sunt o excentricitate în afirmaţiile unor oameni de ştiinţă.....în ritmul acesta nu mai am de aşteptat mult.....cât mă bucur! O să-mi găsesc undeva prin galaxie un umanoid (with pink skin/hihihi) cu care să-mi petrec bătrâneţea, dacă nu, îmi fac un android personal, ce naiba!

Sursa Imaginilor: NASA

Cât de mult seamănă apusul Soarelui cu răsăritul Lunii !!!

Lumina lor emană o frumuseţe atât de pasională, roşu-portocaliu şi negru-albăstrui, roşul se transformă în portocaliu şi negrul în albastru într-o ordine cromatică anormală, schimbări temporale şi spaţiale atât de codificate în interpretări, dans al elementelor exotice pe un cer cu care ne-am obişnuit, cristale de gheaţă nasc un halou ce formează nişte buze, astrele sărută tot Universul sub privirile exaltate...

Tânjesc după oameni care poartă astfel de lumini cu ei, ca un parfum. Ador să văd un zâmbet învăluit în nuanţele unei aure luminoase şi sănătoase spiritual, fur, şi dau mai departe, mă simt util şi fericit.

Zbor spre Soare şi capăt culoarea lui în tainele unei înălţări care mă depărtează de teluric şi mă face liber. Am lecturat întreaga istorie a umanităţii într-o seară şi dimineaţă mi-am pierdut puterea de a vedea în viitor şi trecut. Am rămas captiv în prezent fără memoria frumuseţilor trecute fiind condamnat să iubesc fiecare răsărit şi apus pentru frumuseţea lor, neavând un reper, totul e frumos, cel puţin interesant.

Ultima moarte mi-a oferit un preambul al ei în timpul vieţii...revelaţia!

Chibrit aprins pe neaşteptate în beznă

Sunt probabil un munte pentru furnicile care urcă acum pe mine şi pentru cele care roiesc în jurul meu, lumina puternică de deasupra capului meu le adună în acest cerc confortabil eu interzicându-mi să le rănesc, să le ating chiar pentru a dezvolta şi edifica în mine sentimentul non-violenţei pentru tot ce e viu......furnici vii călătorind prin case moarte. Să le aspir în întunericul prăfos? Ce sens ar avea, căci tot acelaşi colb l-aş simţi şi eu, că n-am bani,şi nu vreau să am pentru ceva care face exact ce trebuie să facă, îmi plac falsurile, minciunile comerciale, cele care fac ce nu ar trebui să facă arătând ca cele care fac exact ce trebuie să facă, dar rezultatul e înecăcios, ador ca lucrurile să meargă cum nu ar trebui, mă face să mă simt atât de bine când înving situaţiile astea cu o inteligenţă de care sunt prea satisfăcut. Câteodată îmi zic că nu e inteligenţă ci detaşare, se întâmplă atunci când plutesc, când accesez informaţii pe care nu ar trebui să le ştiu, şi evident că statutul pe care-l evaluez tot eu, de om spiritualizat e greu de păstrat: fie zbori singur, fie cobori în marea de oameni care-ţi oferă o identitate asemănătoare cu a lor. Ei nu vor îngeri, pretind doar asta.

Experienţa rămâne, ştii lucruri, şi asta nu te poate lăsa neschimbat, ai chiar o mare responsabilitate, mult mai mare decât cei care nu ştiu, îi înţeleg.......Dacă v-aţi întrebat care e adevăratul leac pentru narcisism, amor propriu vi-l spun: să ştii tot ce ar trebui să ştii ca să atingi un ideal văzut de tine şi să amâni să mergi spre el pentru că eşti prea ataşat de anii trecuţi, se naşte o nostalgie şi un refuz, o lene, venită din iubirea asta neproductivă faţă de trecut şi asta distruge imaginea reală sau idealizată pe care o aveai despre cine crezi că eşti tu.

1090, e un număr frumos, dar nu aş vrea să mă opresc aici când mă gândesc la persoanele pe care le iubesc. Am renunţat atât de uşor şi natural la ideea de a iubii un om mai mult decât pe altul încât acum tehnica şi modul acela de a funcţiona mi se pare primitiv. Suntem mai mult decât ceea ce părem, un îndemn la introspecţie ar fi inutil ...

... (o clipă! plâng, pentru că muzica pe care o ascult plânge) ...

Văd acum, chiar şi furnica simte plăcerea poziţiei şezânde de fetus, e parcă o mantră coregrafică universală...hmmm, am vrea noi să fim în siguranţă!

DIVERcity

Privesc cercetător din balconul casei antebelice spre nişte oameni care nu mai sunt deloc interesaţi de trecut şi chipul lor trist tocmai trădează nefastul lor refuz. Alegerea de a se dedica numai prezentului îi face atât de simpli, de şterşi şi asemănători încât îţi trebuie curaj să-ţi afişezi exotismul în faţa lor, te simţi un inamic. Sunt interesat de trăsăturile lor fizice exterioare doar în măsura în care mi-ar putea spune ceva despre constituţia caracterului lor şi astfel scrutez piaţa unde atâţia paşi se plimbă încet, cadenţat, în ritmurile acordeonului acelui muzician care nu a mai ajuns pe scenă şi cerşeşte în numele trecutului, atenţie. L-am surprins odată, la sfârşitul zilei numărase doar trei monede...


Pentru mine, el este singurul om adevărat de acolo, pătruns de muzică, se mişcă atavic renununţând la legăturile cu cei din jur pentru câteva momente. Un om diferit este pentru mine un om care fie a păşit cu mult în viitor, fie se întoarce spre trecut prin felul lui de a fi, prin preocupări şi plăceri care până la urmă îl definesc. Simţurile mele îl identifică în măsura în care el doreşte să fie vizibil şi dacă are voinţa necesară, pentru că de prea multe ori prejudecăţile apar şi ne afectează, în final, luând decizii contrare dorinţelor noastre. Societatea în care trăiesc cultivă un individ dedicat prezentului şi unor scopuri lipsite de valoare cum ar fi păstrarea noţiunii de moralitate intactă fără să înveţe lecţia istoriei care ne demonstrează că ea oricum evoluează, natural, fără să fie nevoie ca întregi generaţii să lupte şi să-şi umple viaţa de fanatism pentru acest lucru, ori viitorul, care ne-a obişnuit cu mari schimbări dintotdeauna. Îmi pare rău pentru cei care constituie o majoritate (a rasei albe, a creştinilor, a heterosexualilor etc.) că-şi întrebuinţează clipele vieţii atât de sacre unei lupte pe care oricum o vor pierde în raport cu timpul. În general, văd oamenii care nu fac parte din aceste grupuri majoritare suprimaţi, respinşi, asta pentru că cei dinainte îşi refuză posibilitatea de ai cunoaşte şi înţelege. Până nu vom face acel salt evolutiv necesar, a fi "altfel" va continua să fie o chestiune de curaj în mediul public. Nu e utopic să credem că elementele subculturilor de azi vor intra în sfera culturii-mamă, de aceea trebuie să opunem rezistenţă celor care ne vor tăcuţi, să mărşăluim prin faţa celor care nu vor să ne vadă, să ieşim afară din închisoarea fricii în care ne-au ţinut pentru că suntem oameni nostalgici, idealişti, şi pentru că nu ne-am opus a ceea ce a fost şi este natural în dezvoltarea noastră fizică şi psihică.


Totul se întâmplă aşa repede, uitaţi, la balconul de vizavi doi tineri băieţi atârnă un steag "rainbow", îmbrăţişaţi, sub privirile a doi bătrâni intrigaţi şi jigniţi.....le voi urma exemplul, merg să aduc curcubeul! Tu?

Scrisoarea de dragoste

Caut o foaie veche, galbenă, să-ţi scriu doar că te iubesc şi tu să crezi că dragostea mea durează de mult, dar te înşel, e nouă ca mugurii pomului meu sfânt, din această primăvară. Încerc să-ţi stârnesc mila, pentru prima dată în viaţa mea şi poate dragostea te va lega mai repede de mine...şi pentru totdeauna. Vreau ca doar un poştaş cu mâinile curate să atingă acea sacră foaie împăturită şi să nu-i distrugă perfecţiunea geometrică care trebuie să te impresioneze. Când citeşti vreau să auzi un tangó care să facă cuvintele să danseze şi cu mişcări armonioase şi elastice să intre în spiritul tău şi apoi în centrul lui.....după salve de energie ce vor urca de la picioare până în ochii scânteietori vreau să ai o revelaţie şi să-ţi spui că meriţi să fii iubit şi ai puterea de a iubi şi cu această forţă să creezi legătura ce ne va unii.



Peste zile te voi trezi din somn cu bagheta mea magică şi giuvaere vor picura de pe buzele tale când vei zâmbi văzând zorii care se scutură cu uşurinţă de întuneric, şi stelele se vor stinge, rămânând numai una în universul tău......vreau să fim fiecare pentru celălalt o lumină călăuzitoare şi să colindăm universuri paralele pentru că al nostru e îmbătat de gândurile primitive a celor care-l populează. Şi ieşind din primitivism vom da negreşit de fericire şi într-un pat conjugal din praf de stele ne vom săruta îndelung până când acasă lotusul înflorit îşi va dărui frumuseţea lacului într-o reflexie perfectă.