Nuevo tango

                                                       PhotoCredit: Flickr.com

Astor Piazzolla - ''Oblivion''

Astor Piazzolla - ''Michelangelo '70''

Astor Piazzolla & Milva - ''Balada para mi muerte''

Meditaţie. Am scris ce de mult doar gândesc şi simt.

                                                                          PhotoCredit: Li Hui 

   

     Simt că a trecut destul de mult timp pentru a putea învăţa ce e de învăţat (cu toate că procesul nu se termină niciodată), dar iată totuşi că greşesc, pentru că tot ce-am învăţat nu mi-a folosit să realizez un singur lucru, cel mai important lucru pentru mine, şi sper, că de acum, fundamentul vieţii mele. Această idee are capacitatea de a pătrunde în esenţa oricărui lucru, îl completează, îl desăvârşeşte, pentru că-l face important şi de neîlocuit oricât de mic ar fi (şi la nivelul cunoaşterii comune, dispensabil oricărei activităţi umane).  Nu vreau să detaliez da e ceva despre suprimarea eului, faptul că nu are rost să oferi alibiuri false cuiva care ştie totul, despre sinceritate şi obiectivitate faţă de propria persoană.....

     Am deseori senzaţia frustrantă că sunt doar une passante oarecare, care totuşi observă nuanţele fine ale lumii în care trăieşte, dar e incapabil să trăiască aşa, să simtă aşa, să aibă curajul şi determinarea să trăiască viaţa pe care a visat-o, şi pe care o invidiază. Şi acum am aflat că o barieră străvezie mă desparte de o viaţă de agitator, agnostic, agramat, agricultor (etc.), pentru că făcând parte din tot poţi fi orice din tot!

     Trecerea e foarte abruptă în lumea noastră între logica cererii şi cea a mulţumirii. Cerem cu atâta frenezie lucruri care să ne mulţumească ego-ul, de la providenţă şi destin până la cei cu care avem o legătură de sânge care nu se pot absolvi de ea şi mult mai departe fără să experimentăm real liniştea şi profunzimea spirituală a obiceiului de a mulţumii, pentru "cadourile palpabile" până la lumina şi căldura Soarelui sau apa din adâncuri neluate în seamă. Să poţi să mulţumeşti e minunat, şi e miraculos să vezi cum simţi că te contopeşti, gând cu gând, cu ceea ce ţi se dă sau ţi se ia. 

   Nu reuşesc nicicum să mă imaginez în viitor, oare pentru că timpul e o iluzie? E atât de confortabil să ştii că acum sunt prezente noţiunile ce noi le numim "trecut", "prezent" şi "viitor", şi că acum eu sunt şi timp trecut şi viitor, sunt şi istorie şi futurologie, sunt şi vânat şi vânător, senzaţii de categoria alfa.

     Greu realizez că eu nu mă schimb, sunt schimbarea, şi îmi e la fel de greu să explic unora de ce totul se petrece aşa repede, atât de intrigant şi diferit faţă de tot ce ei cunosc şi înţeleg. Cred că punctul de la care a pornit totul a fost momentul în care am reuşit să-i înţeleg şi să-i iert pe cei care m-au insultat prin lipsa lor de onestitate, prin teatralitatea lor care odată demascată a produs atâta mâhnire şi decepţie.......dar în acestea a fost sâmburele renaşterii mele spirituale, şi a concepţiei mele bazate pe mulţumire şi optimism.

     Joc două roluri, şi acum analizez dacă ele sunt compatibile, dacă sunt necesare. Pot explica asta la un nivel rudimentar, cred: sunt Totul vs. sunt Totul + Eu, cu posibilitatea de a ridica frecvenţa Totului.

     Am atât de multe idei, dar sunt descurajat de faptul că toţi le-ar considera proaste şi nepotrivite pentru ei......şi aş vrea ca ei să ştie: că ceea ce nu ştiu şi pot să afle, pur şi simplu prin a nu mai spune "Asta mă interesează! / Asta nu mă interesează!". Şi găseşti, mai ales aici în lumea asta virtuală lucrurile care te apropie de menirea ta!