Cât de mult seamănă apusul Soarelui cu răsăritul Lunii !!!

Lumina lor emană o frumuseţe atât de pasională, roşu-portocaliu şi negru-albăstrui, roşul se transformă în portocaliu şi negrul în albastru într-o ordine cromatică anormală, schimbări temporale şi spaţiale atât de codificate în interpretări, dans al elementelor exotice pe un cer cu care ne-am obişnuit, cristale de gheaţă nasc un halou ce formează nişte buze, astrele sărută tot Universul sub privirile exaltate...

Tânjesc după oameni care poartă astfel de lumini cu ei, ca un parfum. Ador să văd un zâmbet învăluit în nuanţele unei aure luminoase şi sănătoase spiritual, fur, şi dau mai departe, mă simt util şi fericit.

Zbor spre Soare şi capăt culoarea lui în tainele unei înălţări care mă depărtează de teluric şi mă face liber. Am lecturat întreaga istorie a umanităţii într-o seară şi dimineaţă mi-am pierdut puterea de a vedea în viitor şi trecut. Am rămas captiv în prezent fără memoria frumuseţilor trecute fiind condamnat să iubesc fiecare răsărit şi apus pentru frumuseţea lor, neavând un reper, totul e frumos, cel puţin interesant.

Ultima moarte mi-a oferit un preambul al ei în timpul vieţii...revelaţia!